Neurologia este specialitatea medicală care se ocupă cu diagnosticul și tratamentul bolilor organice care afectează sistemul nervos central sau periferic.
Sistemul nervos central reprezintă creierul și măduva spinării, iar sistemul nervos periferic resprezinta structurile legate de cel central (vasele sanguine care le hrănesc, ganglionii spinali, nervii cranieni, nervii periferici).
Examenul neurologic include diverse probe: de sensibilitate, de coordonare, examenul limbajului și al memoriei, statusul mental și reflexele.
În cadrul cabinetului de neurologie, prin serviciile medicale specifice unei clinici de somnologie, se pot efectua de asemenea și diverse investigații de noapte, polisomnografii, electroencefalografii nocturne, completând astfel tabloul clinic în vederea unui diagnostic cât mai precis.
Polisomnografia neurologică, este o polisomnografie standard la care se adaugă cu montaj complex de EEG (electroencefalogramă) cu 27 de senzori montați la nivelul scalpului pentru o vizualizare complexă neurologică a activității cerebrale. Se efectuează pe dispozitivul medical Philips Alice 6 LDx.
Rugămintea noastră este să veniți mereu la consultație cu dosarul dvs. medical complet (investigații efectuate, consulturi anterioare, tratamente urmate, eventual ultima externare din spital etc.).
Asta ajuta medicul să facă un diagnostic mai rapid și să vă poată trata in contextul general, să stabilească eventuale cauze ale bolii.